monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trei accidente pe Calea Turzii. Viteza şi carosabilul ud au băgat două femei în spital

Nu mai puţin de trei accidente soldate cu cel puţin două victime au avut loc luni pe Calea Turzii. Cauza cea mai frecventă a fost viteza excesivă neadaptată la carosabilul ud.

“În jurul orei 7.30, un conducător auto în vârstă de 54 de ani din Cluj-Napoca în timp ce circula cu un autovehicul pe Calea Turzii pe sensul de coborâre pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed (mâzgă) ar fi derapat intrând astfel pe contrasens unde a acroşat un autoturism care urca. În urma imapctului au rezultat două victime, două femei pasagere în cele două autoturisme. Acestea au fost transportate la UPU Cluj-Napoca pentru îngrijiri medicale”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

În timp ce poliţiştii erau la acest eveniment, au observat că un taximetru era oprit în gardul unui imobil din zonă.


“În urma investigaţiilor efectuate s-a ajuns la concluzia că s-a produs un alt accident în jurul orei 6.20. pe sensul de coborâre pe Calea Turzii. O conducătoare auto ar fi pierdut controlul autoturismului şi a intrat în gardul unui imobil din zonă. Accidentul nu s-a soldat cu victime”, au mai spus aceştia.

De asemenea, câteva ore mai târziu, în jurul prânzului tot pe Calea Turzii, pe sensul de urcare, nu mai puţin de trei autoturisme s-au ciocnit. Circulaţia auto s-a desfăşurat cu dificultate.